Latest Entries »

and another one bites the dust..

Thought if I made it to 2011 then all the 2010 issues/questions would be solved/answered. I thought visiting my old house in Cluj and being surrounded by happy memories would help give back something I kinda lost on the way. I had hoped that taking a short break and changing the scenery a bit might make it easier to relax my mind, and maybe ease my soul..wroooong! I mean, it did make me happy, but that wasn’t the point.

I still have stuff I need to figure out, I still don’t know what’s missing, however I do know where I was wrong. I was wrong in thinking that being strong and pushing through every situation would help. Turns out this doesn’t always work, and I’m not just talking about myself, I’m talking about anyone out there.  I mean, in the end, we’re just human. In the end, we can’t escape our feelings, no matter how hard we try.

So, the way I see it, if there’s a bunch of stuff you need to sort out and you know that being strong and rational about it you might just see things through, but you choose to not do that, and instead you let your feelings get in the way, then, well..you’re screwed!

And so I ask myself what the hell can one do except turn stone-cold and rational? How do we solve things just by listening to our emotions (not just having a feeling about something)? Can we even do that? Or is the whole human race just doomed to forever needing a reality check and a kick in the ass?

I’ve learned things the hard way most of the time and have only heard about the possibility of learning the easy way. I’m starting to think it’s a myth invented by some naive optimist such as myself, who one day fell in love or something and thought he/she’d just spread the word about this so-called easy way of learning things in life. I at least have the balls to admit that optimism isn’t all it takes to face your problems. Guess what? Wishful thinking is just an accessory to help enhance a hopefully well chosen attitude. I guess in the worst case you don’t have much to lose, but a simple and efficient manner of reaching a solution would be preferred.

So, in the end, what else is there to do except the simple act of taking matters into your own hands? Is there another way out? An easy one, perhaps?

Oh, by the way, Happy New Year!

better today?

îhîm..parcă da. Parcă încep să mai simt ceva bucurie de Crăciun, îmi vine încet-încet şi cheful să cumpăr cadouri şi, cine ştie? Poate în curând nu o să mai fiu geloasă pe colegii care au mai multe zile de concediu 😛

Încă nu am găsit ce lipseşte, am găsit în schimb un bileţel misterios pe birou de dimineaţă. M-a făcut să râd şi, deşi nu am idee de la cine e, nici nu prea contează. Made me laugh..good enough for me.

Şi ca să nu fiu emo vă las în compania unei melodii de sezon:

Aproape un an..

..a trecut de la ultimul meu post..

Ce-am făcut de atunci?

Am termiant şcoala, am început masterul, am schimbat 2 case, m-am reangajat, am iniţiat un proiect de business..am obosit!

De când nu v-am mai scris, viaţa mea a fost un maraton de deadline-uri, de evenimente pe care a trebuit să le organizez, de vânători de case, de căutări de job, de câte şi mai câte, dar, mai presus de orice, un maraton de acomodare – în cel mai scurt timp, a trebuit să mă adaptez la o noua casă, un nou stil de viaţă, un nou job, o nouă eu.

O eu care nu prea pare a fi o versiune îmbunătăţită a mea, ci doar una mai „călită”, mai obosită, cu ceva mai mulţi bani în buzunar şi cu un pic mai multă responsabilitate pe mâini. Nu zic că-i musai o versiune rea, dar parcă nici fericită nu-i.

Mă văd mai rar cu oamenii dragi, mă bucur mai puţin sau mai diluat poate de lucrurile simple, zâmbesc mai rar şi de când a plecat Dani, parcă nici pe Giuseppe nu l-am mai văzut. De fete să nu mai zic..era oricum grav că mă vedeam mai des cu băieţii decât cu ele, acum nu mai ies cu nimeni nicăieri, nu mai fac nimic..sau, mă rog, nu la fel de des..

Ce perioadă ciudată! Uneori mi se pare că-s eu obosită şi o să treacă, alteori nu mă recunosc. O duc bine şi totuşi rău. Am tot ce şi-ar putea dori cineva (rezonabil) de vârsta mea: chirie ieftină în centrul Bucureştiului, job bun pe timp de criză, relaţie stabilă, un master genial, proiecte în coordonare. Şi totuşi ceva lipseşte, ceva nu mai e la fel, ceva s-a pierdut pe drum. Undeva am pierdut un pic din energia şi zâmbetul ce mă defineau. Nu-mi place!

Cum mă recuperez?

pe 15 februarie…

…mi-am reamintit cât suntem de norocoşi că ne avem..cât suntem de norocoşi că de 4 ani ne iubim din ce în ce mai mult şi mai frumos..după 4 ani, ”la bine şi la rău” nu mai pare un clişeu..după 4 ani mă uit la tine şi ştiu că mai vreau încă 4x4x4x4x4x4x4x4x4…

Vine primăvara şi, pentru al patrulea an la rând, am alături un suflet frumos de care să mă bucur de fiecare ghiocel, de fiecare rază de soare, de fiecare grad în plus, de fiecare zâmbet…oare ce-am făcut să fiu aşa norocoasă? Mă gândesc că o fi având Universul vreo datorie cosmică faţă de mine, pentru că altfel nu-mi explic ce am făcut să te merit..

Îţi mulţumesc că mă iubeşti!

a good laugh

pentru că e sesiune şi nimic prea palpitant nu se întâmplă, mă gândeam să ne amintim de un clasic…într-o variantă mai aparte 😀

Găteşte!

Da, deci sunt un geniu culinar! E oficial!

Azi am reusit să fac mâncare de fasole cu sos de roşii, friptura de pui cu curry şiiiiii…cafea, că desert mi-era lene să fac 😛

Şi partea cea mai importantă e că NU am dat foc la bucătărie 😀

Acum, faptul că Mihai ar fi preferat să mănânce cu totul altceva şi că am rămas cu toată capodopera culinară pentru mine, ei bine, asta e partea a doua..şi nu mă face să mă simt nicidecum mai puţin mândră de reuşita mea 🙂

Drept urmare, o să o pap toată (nu ştiu sigur în câte zile..???) şi apoi mă apuc de reparat ţeava spartă de la baie, în timp ce mă gândesc la o campanie de PR pentru proiectul la Campanii..saaaaaaau îl chem pe nenea instalatoru’ să-mi spargă peretele de la baie şi eu mă uit pe threadless după tricouri 😀 voi ce ziceţi?

*Da, da..azi sunt o lepră..păi dacă tot sunt răcită, barem să stau în casă şi să mă refac, nu? 😀*

Oh yeah, baby! Începe nebunia, vine sesiunea! Şi nu orice sesiune, ci ultima sesiune de iarnă din cariera mea de studentă..oofff, deja mă apucă melancolia :(..mă rog, postul ăsta trebuie să fie vesel, deci, revenim 😀

Aşa, deci vine sesiunea, începe chinul, începe iar perioada aia în care e musai să fac vreo 30 de minute de bicicletă pe zi, ca să moară şuncile depuse în timp ce învăţ păpând ciocolată 😀

Mamă-Doamne! Vine sesiunea şi imediat după trebuie să-mi termin primul capitol din licenţă, să mă tund, să planific festivitatea de absolvire din mai şi să găsesc locul perfect pentru Balul de Absolvire…oh yeah, my life is neeeever boring 😛

Şi ca să vedeţi cu ce-şi mai ocupă subsemnata timpul înainte de splendida perioadă ce se apropie, o să vă povestesc prima mea experienţă la bowling.

Mă ia Mihai de mânuţă sâmbăta trecută, mă duce în Plaza, îmi ia un suc ca să prind putere şi începe să-mi explice dinamica fină din spatele aruncării perfecte a bilei ce trebuie, cică, să lovească toate popicele sau măcar una aşa, că-s şi eu mică şi la început.

Da, sigur, o să vă gândiţi că nişte amărâte de popice şi o bilă nu-s mare brânză, dar când ai 1,57 m şi 40 de kg, bila aia de 10 kg îţi cam devine duşman, iar popicele nu prea se clintesc..

Aşa că am tras aer în piept, m-am rugat la Doamne-Doamne să nu-mi rămână degetele prinse în găurile bilei şi să mă lungesc pe pistă ca o plăcintă şiiiiii…am ”lovit”! Am doborât toate (!!!) popicele dintr-o singură încercare 😀

Sigur că figura nu mi-a ieşit decât o dată şi, evident, m-a durut mâna toată săptămâna, dar m-am răzbunat la biliard 😀 Acolo mă pricep şi eu, domnule! Parol! Mai ales când n-am ochelarii la ochi..cel mai bine atunci dau..pot să bag orice bilă, pentru că, dacă tot nu văd nimic, mă bazez pe noroc 😀

Şi gata! Game over, că am de învăţat!

Vorba Paulei, până marţi ies din mine numai profiluri de imagine şi tot alea trebuie să intre la loc..cel mai şmecher tranzit ;)…n-a văzut Activia aşa ceva…sâc!

’till next time, stay tuned!

un pic de HR

zilele trecute am găsit un site fain pentru cei interesaţi de Human Resources:

http://www.portalhr.ro/

pentru că săptămânile astea sunt prinsă în proiecte pentru şcoală, reparat laptop şi panica specifică pre-sesiune, se pare că n-o să vă plictisesc cu poveşti prea lungi…daaar, revin cât de curând 😀

oh, one last thing, apropos de toată nebunia asta cu gripa porcină (Doamne cât bullshit şi cu treaba asta)…am găsit un filmuleţ tembelo-simpăticuţ pe Youtube..lemme know what you think..

De Crăciun…

…a fost frumos!

Am primit cadouri de la Moşu’, am papat dulciuri home-made, m-am bagat sub brad si am stat acolo un pic (da, asta fac eu de Crăciun, ma bag sub brad – pentru ca încap 😛 – şi stau acolo să mă joc cu globurile), am dormit cu reni de pluş în patul meu nou şi imens..cu bune, cu rele, a fost frumos de Crăciun.

Daaaar…vine Anul Nou şi trebuie să mă trezesc! Am de făcut proiecte, am de citit şi scris pentru licenţă, am de învăţat pentru sesiune..nu foarte plăcut, dar necesar 🙂

Well, that’s all me…dar voi? voi ce-aţi făcut de Crăciun? Aţi simţit că sunteţi “acasă”? Aţi respectat tradiţiile proprii? Come on, fiecare petrece sărbătorile în felul său..cu toţii avem câte o tradiţie mai mult sau mai puţin convenţională de Crăciun..eu stau sub brad, alţii îl aşteaptă pe Moşu’ în seara de Ajun până la miezul nopţii, alţii se uită mereu la Nightmare before Christmas în Ajun (bine, aici mă încadrez şi eu, recunosc :P)..poate aveţi un glob preferat pe care îl puneţi mereu în brad sau poate că fără o anumită prăjitură nu simţiţi că e Crăciun..deşi multe din lucrurile astea se pierd în timp, pentru că ne gândim că am crescut, mă încăpăţânez  să cred că ele sunt ceea ce ne fac Sărbătorile frumoase, specifice nouă..ne dau sentimentul ăla warm and fuzzy on the inside şi ne fac să zâmbim cu toată faţa..

Voi ce tradiţii aveţi de Crăciun? Şi..ce e mai important, le-aţi respectat şi anul ăsta?

AIO, cozonac şi amintiri

Ninge, fraţilor! Ninge tare şi fain, aşa cum ningea când eram mici..”nu ştiu alţii cum sunt”, dar eu când văd că ninge aşa uit de orice test la AIO, de barba lui Halic, de seminarista ştţi-voi-care, de mama lor de profiluri de imagine, de tot..mă uit pe geam, pap cozonac şi beau ceai şi nu-mi vine să fac nimic…şi totuşi 😦

Acum ca am stabilit că imi place ninsoarea pufoasă încerc să mă întorc la minunatul manual de AIO şi la graficele alea diabolice, dar vă las mai jos o bucată de amintire din copilăria tuturor ^_^

Remember this?

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.

Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;

Cade-n brânci şi se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc – să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!

El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.

– “Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post –
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin –
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.

S-oţărăşte rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
– “Aţi înnebunit de tot –
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!

Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.

Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.

Baba şi-a uitat învăţul:
Bate,-njură, dă din mâini:
– “Dracilor, sunteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini!

Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.

Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.

Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.

– “Ce-i pe drum atâta gură?
– “Nu-i nimic. Copii ştrengari.
– “Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!