I still have stuff I need to figure out, I still don’t know what’s missing, however I do know where I was wrong. I was wrong in thinking that being strong and pushing through every situation would help. Turns out this doesn’t always work, and I’m not just talking about myself, I’m talking about anyone out there.  I mean, in the end, we’re just human. In the end, we can’t escape our feelings, no matter how hard we try.

So, the way I see it, if there’s a bunch of stuff you need to sort out and you know that being strong and rational about it you might just see things through, but you choose to not do that, and instead you let your feelings get in the way, then, well..you’re screwed!

And so I ask myself what the hell can one do except turn stone-cold and rational? How do we solve things just by listening to our emotions (not just having a feeling about something)? Can we even do that? Or is the whole human race just doomed to forever needing a reality check and a kick in the ass?

I’ve learned things the hard way most of the time and have only heard about the possibility of learning the easy way. I’m starting to think it’s a myth invented by some naive optimist such as myself, who one day fell in love or something and thought he/she’d just spread the word about this so-called easy way of learning things in life. I at least have the balls to admit that optimism isn’t all it takes to face your problems. Guess what? Wishful thinking is just an accessory to help enhance a hopefully well chosen attitude. I guess in the worst case you don’t have much to lose, but a simple and efficient manner of reaching a solution would be preferred.

So, in the end, what else is there to do except the simple act of taking matters into your own hands? Is there another way out? An easy one, perhaps?

Oh, by the way, Happy New Year!

Încă nu am găsit ce lipseşte, am găsit în schimb un bileţel misterios pe birou de dimineaţă. M-a făcut să râd şi, deşi nu am idee de la cine e, nici nu prea contează. Made me laugh..good enough for me.

Şi ca să nu fiu emo vă las în compania unei melodii de sezon:

Ce-am făcut de atunci?

Am termiant şcoala, am început masterul, am schimbat 2 case, m-am reangajat, am iniţiat un proiect de business..am obosit!

De când nu v-am mai scris, viaţa mea a fost un maraton de deadline-uri, de evenimente pe care a trebuit să le organizez, de vânători de case, de căutări de job, de câte şi mai câte, dar, mai presus de orice, un maraton de acomodare – în cel mai scurt timp, a trebuit să mă adaptez la o noua casă, un nou stil de viaţă, un nou job, o nouă eu.

O eu care nu prea pare a fi o versiune îmbunătăţită a mea, ci doar una mai „călită”, mai obosită, cu ceva mai mulţi bani în buzunar şi cu un pic mai multă responsabilitate pe mâini. Nu zic că-i musai o versiune rea, dar parcă nici fericită nu-i.

Mă văd mai rar cu oamenii dragi, mă bucur mai puţin sau mai diluat poate de lucrurile simple, zâmbesc mai rar şi de când a plecat Dani, parcă nici pe Giuseppe nu l-am mai văzut. De fete să nu mai zic..era oricum grav că mă vedeam mai des cu băieţii decât cu ele, acum nu mai ies cu nimeni nicăieri, nu mai fac nimic..sau, mă rog, nu la fel de des..

Ce perioadă ciudată! Uneori mi se pare că-s eu obosită şi o să treacă, alteori nu mă recunosc. O duc bine şi totuşi rău. Am tot ce şi-ar putea dori cineva (rezonabil) de vârsta mea: chirie ieftină în centrul Bucureştiului, job bun pe timp de criză, relaţie stabilă, un master genial, proiecte în coordonare. Şi totuşi ceva lipseşte, ceva nu mai e la fel, ceva s-a pierdut pe drum. Undeva am pierdut un pic din energia şi zâmbetul ce mă defineau. Nu-mi place!

Cum mă recuperez?

Vine primăvara şi, pentru al patrulea an la rând, am alături un suflet frumos de care să mă bucur de fiecare ghiocel, de fiecare rază de soare, de fiecare grad în plus, de fiecare zâmbet…oare ce-am făcut să fiu aşa norocoasă? Mă gândesc că o fi având Universul vreo datorie cosmică faţă de mine, pentru că altfel nu-mi explic ce am făcut să te merit..

Îţi mulţumesc că mă iubeşti!

Da, deci sunt un geniu culinar! E oficial!

Azi am reusit să fac mâncare de fasole cu sos de roşii, friptura de pui cu curry şiiiiii…cafea, că desert mi-era lene să fac

Şi partea cea mai importantă e că NU am dat foc la bucătărie

Acum, faptul că Mihai ar fi preferat să mănânce cu totul altceva şi că am rămas cu toată capodopera culinară pentru mine, ei bine, asta e partea a doua..şi nu mă face să mă simt nicidecum mai puţin mândră de reuşita mea

Drept urmare, o să o pap toată (nu ştiu sigur în câte zile..???) şi apoi mă apuc de reparat ţeava spartă de la baie, în timp ce mă gândesc la o campanie de PR pentru proiectul la Campanii..saaaaaaau îl chem pe nenea instalatoru’ să-mi spargă peretele de la baie şi eu mă uit pe threadless după tricouri voi ce ziceţi?

*Da, da..azi sunt o lepră..păi dacă tot sunt răcită, barem să stau în casă şi să mă refac, nu? *

Aşa, deci vine sesiunea, începe chinul, începe iar perioada aia în care e musai să fac vreo 30 de minute de bicicletă pe zi, ca să moară şuncile depuse în timp ce învăţ păpând ciocolată

Mamă-Doamne! Vine sesiunea şi imediat după trebuie să-mi termin primul capitol din licenţă, să mă tund, să planific festivitatea de absolvire din mai şi să găsesc locul perfect pentru Balul de Absolvire…oh yeah, my life is neeeever boring

Şi ca să vedeţi cu ce-şi mai ocupă subsemnata timpul înainte de splendida perioadă ce se apropie, o să vă povestesc prima mea experienţă la bowling.

Mă ia Mihai de mânuţă sâmbăta trecută, mă duce în Plaza, îmi ia un suc ca să prind putere şi începe să-mi explice dinamica fină din spatele aruncării perfecte a bilei ce trebuie, cică, să lovească toate popicele sau măcar una aşa, că-s şi eu mică şi la început.

Da, sigur, o să vă gândiţi că nişte amărâte de popice şi o bilă nu-s mare brânză, dar când ai 1,57 m şi 40 de kg, bila aia de 10 kg îţi cam devine duşman, iar popicele nu prea se clintesc..

Aşa că am tras aer în piept, m-am rugat la Doamne-Doamne să nu-mi rămână degetele prinse în găurile bilei şi să mă lungesc pe pistă ca o plăcintă şiiiiii…am ”lovit”! Am doborât toate (!!!) popicele dintr-o singură încercare

Sigur că figura nu mi-a ieşit decât o dată şi, evident, m-a durut mâna toată săptămâna, dar m-am răzbunat la biliard Acolo mă pricep şi eu, domnule! Parol! Mai ales când n-am ochelarii la ochi..cel mai bine atunci dau..pot să bag orice bilă, pentru că, dacă tot nu văd nimic, mă bazez pe noroc

Şi gata! Game over, că am de învăţat!

Vorba Paulei, până marţi ies din mine numai profiluri de imagine şi tot alea trebuie să intre la loc..cel mai şmecher tranzit …n-a văzut Activia aşa ceva…sâc!

’till next time, stay tuned!

http://www.portalhr.ro/

pentru că săptămânile astea sunt prinsă în proiecte pentru şcoală, reparat laptop şi panica specifică pre-sesiune, se pare că n-o să vă plictisesc cu poveşti prea lungi…daaar, revin cât de curând

oh, one last thing, apropos de toată nebunia asta cu gripa porcină (Doamne cât bullshit şi cu treaba asta)…am găsit un filmuleţ tembelo-simpăticuţ pe Youtube..lemme know what you think..

Am primit cadouri de la Moşu’, am papat dulciuri home-made, m-am bagat sub brad si am stat acolo un pic (da, asta fac eu de Crăciun, ma bag sub brad – pentru ca încap – şi stau acolo să mă joc cu globurile), am dormit cu reni de pluş în patul meu nou şi imens..cu bune, cu rele, a fost frumos de Crăciun.

Daaaar…vine Anul Nou şi trebuie să mă trezesc! Am de făcut proiecte, am de citit şi scris pentru licenţă, am de învăţat pentru sesiune..nu foarte plăcut, dar necesar

Well, that’s all me…dar voi? voi ce-aţi făcut de Crăciun? Aţi simţit că sunteţi “acasă”? Aţi respectat tradiţiile proprii? Come on, fiecare petrece sărbătorile în felul său..cu toţii avem câte o tradiţie mai mult sau mai puţin convenţională de Crăciun..eu stau sub brad, alţii îl aşteaptă pe Moşu’ în seara de Ajun până la miezul nopţii, alţii se uită mereu la Nightmare before Christmas în Ajun (bine, aici mă încadrez şi eu, recunosc )..poate aveţi un glob preferat pe care îl puneţi mereu în brad sau poate că fără o anumită prăjitură nu simţiţi că e Crăciun..deşi multe din lucrurile astea se pierd în timp, pentru că ne gândim că am crescut, mă încăpăţânez  să cred că ele sunt ceea ce ne fac Sărbătorile frumoase, specifice nouă..ne dau sentimentul ăla warm and fuzzy on the inside şi ne fac să zâmbim cu toată faţa..

Voi ce tradiţii aveţi de Crăciun? Şi..ce e mai important, le-aţi respectat şi anul ăsta?

Acum ca am stabilit că imi place ninsoarea pufoasă încerc să mă întorc la minunatul manual de AIO şi la graficele alea diabolice, dar vă las mai jos o bucată de amintire din copilăria tuturor ^_^

Remember this?

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

- “Ce-i pe drum atâta gură?
- “Nu-i nimic. Copii ştrengari.
- “Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!